luni, 23 ianuarie 2012

De ce zambesc parintii

Buna sa va fie inima dragii mei,
Astazi am scris o poezie pentru dragii mei parinti, nu stiu cati dintre voi au avut taria de a le spune parintilor ce simt cu adevarat, eu stiu ca nu am avut si cum mi-e greu sa le spun direct ceea ce simt asa ca m-am hotarat sa pun asta in versuri pentru ca poate asa voi reusi.
Tot ce mai am de zis inainte de a incepe este ca nu trebuie sa fi poet pentru a le spune parintilor ce simti, atata vreme cat ceea ce spui vine din suflet.

Lectura placuta !


De ce zambesc parintii

Zambesc mereu ca sa nu planga,
Zambesc ca sa zambim si noi,
Dar intr-o zi o sa se stinga
Si nu-i vom primi n-apoi.

Ei stiu bine ca se duc,
Dar zambesc cand ne privesc,
Chiar de-n inima lor plang
Si vocile timpului soptesc.

Ei stiu bine c-anii trec,
Si ca noi ne-ndepartam,
Dar oriunde-oi fi am sa-i petrec
Si orice-ar fi, o sa urmam.

Dragi parinti fiti pe pace,
Va iubim chiar de n-o spunem
Si in noi mereu va zace,
Dragostea ce v-o ascundem.

Mereu veti fi in al meu suflet,
Draga mama, draga tata,
Caci poate maine intr-un suflet,
Voi fi pe-ale voastre urme-ndata.

Si cat as vrea sa n-am dreptate,
Si cat as vrea sa pot minti,
Dar oricat as vrea, chiar nu se poate
Si-ntr-o zi tot veti muri.

Dar pan-atunci voi fi cu voi,
Si va voi iubi la infinit,
Asa cum ne iubiti pe noi,
Asa cum mereu v-am iubit.

Si mai tarziu la batranete
Cand vom fi si noi ca voi
Poate ne vor lua copiii-n brate
Si ne vor zice amandoi:
“Draga mama, draga tata,
Nu plecati ci fiti cu noi.”

4 comentarii:

  1. Tema e ok. Si pe mine ma sensibilizeaza.
    Nu pastrezi ristmul in mai multe parti ale poeziei. (ex: 'Draga mama, draga tata/Caci poate maine intr-un suflet,/Voi fi pe-ale voastre urme-ndata.' 'Dar pan-atunci voi fi cu voi,/Si va voi iubi la infinit,'; etc.)
    La nivel literar aluneci in niste clisee care duc mesajul inspre derizoriu. (abordare in raport cu trecerea timpului, angoasa mortii etc.)
    Ai unele greseli gramaticale (Si cat as vrea sa pot MINTI,...Si-ntr-o zi tot veti MURI.)

    RăspundețiȘtergere
  2. Aaa... uite un exemplu care ti-ar putea fi folositor pe viitor:

    Citeam Kundera cu micul dicţionar francez-român pe piept
    şi ea mi se juca feroce cu degetele mâinii:
    baga unul în gură şi îl molfăia, mârâind, cu gingiile.
    Apoi am luat-o pe piept: se uita ţintă în carte,
    atentă, de parcă ştia să citească
    şi atunci m-am gândit: "Ioana,
    mă laud tuturor că eşti cel mai bun produs al meu, că eşti
    mai presus de literatură
    dar aşa te scot din literatură
    adică din viaţa mea.
    Ioana, ca să fii în literatură şi în afara ei
    mă gândesc să scriu un poem despre tine."

    Cartarescu Mircea - Poem despre Ioana 1.

    Un sfat: incearca sa depasesti etapa de rima clasica. E destuld e perimat stilul. Si eu am avut probleme in acest sens, insa poti face chestii foarte interesante in momentul in care reusesti sa te desprinzi de aceste "retetare" care, desi au fost folosite in niste lucrari care si in ziua de azi sunt considerate valoroase, au fost deconstruite ulterior...

    Cheers! Spor la scris!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din pacate...nu mi-a placut rima alba si nu ca nu am vrut, m-am straduit sa raman pe rima clasica.
      Pentru mine o poezie fara rima nu mai e poezie, dar e doar parerea mea.

      Ștergere
  3. Not bad pinki baga mare mai departe. e faina poezia:D

    RăspundețiȘtergere