Astazi am scris o poezie pentru dragii mei parinti, nu stiu cati dintre voi au avut taria de a le spune parintilor ce simt cu adevarat, eu stiu ca nu am avut si cum mi-e greu sa le spun direct ceea ce simt asa ca m-am hotarat sa pun asta in versuri pentru ca poate asa voi reusi.
Tot ce mai am de zis inainte de a incepe este ca nu trebuie sa fi poet pentru a le spune parintilor ce simti, atata vreme cat ceea ce spui vine din suflet.
Lectura placuta !
De ce zambesc parintii
Zambesc mereu ca sa nu planga,
Zambesc ca sa zambim si noi,
Dar intr-o zi o sa se stinga
Si nu-i vom primi n-apoi.
Ei stiu bine ca se duc,
Dar zambesc cand ne privesc,
Chiar de-n inima lor plang
Si vocile timpului soptesc.
Ei stiu bine c-anii trec,
Si ca noi ne-ndepartam,
Dar oriunde-oi fi am sa-i petrec
Si orice-ar fi, o sa urmam.
Dragi parinti fiti pe pace,
Va iubim chiar de n-o spunem
Si in noi mereu va zace,
Dragostea ce v-o ascundem.
Mereu veti fi in al meu suflet,
Draga mama, draga tata,
Caci poate maine intr-un suflet,
Voi fi pe-ale voastre urme-ndata.
Si cat as vrea sa n-am dreptate,
Si cat as vrea sa pot minti,
Dar oricat as vrea, chiar nu se poate
Si-ntr-o zi tot veti muri.
Dar pan-atunci voi fi cu voi,
Si va voi iubi la infinit,
Asa cum ne iubiti pe noi,
Asa cum mereu v-am iubit.
Si mai tarziu la batranete
Cand vom fi si noi ca voi
Poate ne vor lua copiii-n brate
Si ne vor zice amandoi:
“Draga mama, draga tata,
Nu plecati ci fiti cu noi.”
