
Lama de argint cu maner de os,
Cutit frumos ca nimeni altul
Il iubesc ca pe-al meu fiu sangeros,
De parca el a creat tot iadul.
Fericire niciodata n-aduce,
Doar in oase spaima ti-o cresteaza...
Usor ca raul sangele ti-l scurge
Si pana mori la capul tau vegheaza.
La inceput te doare rana,
Apoi parca se face rece,
Vrand s-adormi ii intinzi mana,
Si simti cum suferinta-ti trece.
Acum esti mort si nu simti teama,
Dar el tot vrea sa ti-o sopteasca
Si-n corpul tau sa-i ramana urma
Chiar si fara sa vorbeasca.
Un poet al nebuniei,
Ce-si scrie poezia-n carne vie...
Un adept al freneziei,
Ce scrie-n sange tot ce stie.
Fiecare il avem in noi,
Fiecare il ascunde.
Eu stiu ca se ascunde-n voi,
Dar numai voi stiti si unde.
Mda... Eu l-am inchis pe al meu undeva in catacombele sufletului si nu intentionez sa ii mai dau drumul vreodata. Am sa imi amintesc de el doar cand o sa-mi curga veninul in lacrimi.
RăspundețiȘtergere