Toata lumea m-a uitat afara...
Doamne cat de frig e cand e seara.
Vreau sa scap si eu de nebunie...
As renunta la ani, o mie.
Multe fete-n lumea asta larga...
Chipu-mi din mintea lor ar vrea s-o stearga,
Dar ca un nebun uitat pe ape...
Visul mortii vine sa se-adape.
Ca si mort afara stau de veghe...
Oricat ai cauta nu am pereche.
Moarta-i mintea mea fara de ganduri...
Prinsa-n lumea oamenilor singuri.
Fara tine, rost nu mai incape...
Vis pierdut de mult, uitat in spate.
Te rog scapa-ma usor de mine...
Nu mai vreau sa ma gandesc la tine.
Totusi imi apari cand merg pe drumuri...
Frumusetea ti-o astern in mii de randuri.
Si ca sa ma scap usor de tine...
Am sa ma sacrific si pe mine.
Singur sunt mereu uitat pe creste...
Muntele imi spune o poveste.
Martor mi-esti tu singuratate...
Si tu ratacita printre soapte.
Acum am sa imi iau un bun ramas...
Singur, nestingher si dintr-un glas.
Si am sa va spun un gand fratesc...
Nu am fost facut ca sa iubesc.
Hmmm....ma asteptam sa vad o alta poezie scrisa in acelasi stil ca majoritatea celor postate de tine pana acum. Intr-adevar, asta pare mai "slefuita". Ciudat cum poeziile tale imi inspira de fiecare data o stranie "nesiguranta"...hmmm...ca si cum ai incerca sa unesti doua parti total diferite...ahhh... anyway, keep up the good work! ^-^
RăspundețiȘtergerese pare ca scrii din ce in ce mai frumos...dar poezia nu reflecta adevarul...ai reusit sa uiti...e bine...felicitari...ai sacrificat pe ce trebuia....pa pa
RăspundețiȘtergere